Vizită la Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” Buzău. Reprezentanţii
Bibliotecii Judeţene au prezentat elevilor antrenaţi în proiect serviciile pe care le prestează biblioteca, i-au informat cu privire la condiţiile acceptării împrumutului de carte, şi au vorbit despre
cum se face o carte, structura unei cărţi, organizarea bibliotecii, tehnici de
aşezare a cărţilor în bibliotecă şi inventarierea cărţilor din bibliotecă.
Elevii şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie la Biblioteca Judeţeană şi de a
împrumuta cărţile dorite.
vineri, 5 aprilie 2013
joi, 4 aprilie 2013
Nu le mai aruncaţi! Vă rugăm să le donaţi!/Do Not Throw Them Away! Please Donate Them!
Activitatea s-a desfăşurat la Colegiul Economic Buzău şi a urmărit educarea elevilor antrenaţi în proiect în vederea
contribuirii la valorificarea trecutului nostru recent şi familiarizarea lor cu mărturii ale trecutului istoric din zona căreia îi aparţin.
Reprezentanta Muzeului Judeţean Buzău a susţinut o prelegere despre viaţa privată în
perioada comunistă, utilizând un filmuleţ educativ, după care a răspuns la întrebările
elevilor pe tema prezentată. Cu această ocazie, elevii din cele două şcoli au fost îndemnaţi
să doneze Muzeului Judeţean Buzău variate obiecte din perioada comunistă (1948-1989), ilustrând viaţa
cotidiană şi instituţională de pe arealul judeţului Buzău, urmând ca elevii donatori să primească
diplome.
miercuri, 3 aprilie 2013
Călătorie în timp/Journey in Time
Excursie educativă la Bucureşti. Vizită la Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Istorie Naţională „Grigore
Antipa”, Muzeul Satului, Palatul Parlamentului. Activitatea a urmărit cunoaşterea unor
instituţii de cultură, dezvoltarea interesului faţă de valorile culturale
româneşti, dezvoltarea simţului artistic şi a gustului pentru frumos, formarea
unor deprinderi de comportare corectă, civilizată, de cooperare şi respect, socializarea elevilor. Excursia educativă s-a
desfăşurat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău, care a donat 2.000 lei în acest scop, transportul fiind asigurat de Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret Buzău.
luni, 1 aprilie 2013
Obiective turistice în Buzău. Hai să ne cunoaştem judeţul!/Tourist Attractions in Buzău. Let’s Know Our County!
Excursie educativă la Vulcanii Noroioşi, Monumentul lui Mihai Viteazul de lângă
Ciuta, Muzeul Chihlimbarului de la Colţi, Mănăstirea Ciolanu, Tabăra de Sculptură
Măgura, Poiana Pinului. Activitatea a urmărit vizitarea unor obiective turistice, formarea unor
reprezentări despre relief, apă, vegetaţie, faună, cultivarea sentimentelor de
dragoste pentru frumuseţile, bogăţiile pământului românesc, formarea unui
comportament corect faţă de mediul înconjurător, formarea unor deprinderi de
comportare corectă, civilizată, de integrare în structura unui grup turistic. Excursia s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău, care a donat 500 lei în acest scop, transportul fiind asigurat de
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)































































