Pagini

joi, 25 aprilie 2013

Învierea Domnului – lumină din lumină/The Resurrection of the Lord – Light from Light








Activitatea s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău şi a urmărit educarea copiilor în spiritul valorilor moral-religioase şi cunoaşterea rolului bisericii în comunitatea locală. Profesorii coordonatori au prezentat elevilor antrenaţi în proiect importanţa Învierii Domnului Iisus Hristos. Cu ocazia acestei sărbători trebuie să învăţăm să devenim mai buni, mai darnici, să ne ajutăm aproapele, să ne apropiem mai mult de credinţă, de biserică. S-a accentuat relaţia şcoală – biserică şi rolul bisericii în crearea unui comportament civilizat faţă de semeni şi societate. Apoi elevii de la Liceul Tehnologic Special au primit cadouri de la prietenii lor de la Colegiul Economic Buzău, pentru care s-au bucurat foarte mult.
  

vineri, 5 aprilie 2013

Viitorul nu vine spre noi cum îl vrem, ci cum îl pregătim!/The Future Does Not Come to Us the Way We Want It, but the Way We Make It!





Vizita la agentul economic cu profil textil SOCOM MODA Societate Cooperativă Buzău a avut ca obiectiv educarea elevilor antrenaţi în proiect în calitate de producători, consumatori şi antreprenori. Înainte de plecare, elevilor li s-a făcut instructajul de securitate şi sănătate în muncă, privind problemele generale de deplasare în secţiile productive, după care aceştia au semnat fişa colectivă de instructaj. La agentul economic elevii au urmărit etapele procesului tehnologic de confecţionare.

Să descoperim lumea cărţilor!/Let’s Discover the World of Books




















Vizită la Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” Buzău. Reprezentanţii Bibliotecii Judeţene au prezentat elevilor antrenaţi în proiect serviciile pe care le prestează biblioteca, i-au informat cu privire la condiţiile acceptării împrumutului de carte, şi au vorbit despre cum se face o carte, structura unei cărţi, organizarea bibliotecii, tehnici de aşezare a cărţilor în bibliotecă şi inventarierea cărţilor din bibliotecă. Elevii şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie la Biblioteca Judeţeană şi de a împrumuta cărţile dorite.

joi, 4 aprilie 2013

Nu le mai aruncaţi! Vă rugăm să le donaţi!/Do Not Throw Them Away! Please Donate Them!














Activitatea s-a desfăşurat la Colegiul Economic Buzău şi a urmărit educarea elevilor antrenaţi în proiect în vederea contribuirii la valorificarea trecutului nostru recent şi familiarizarea lor cu mărturii ale trecutului istoric din zona căreia îi aparţin. Reprezentanta Muzeului Judeţean Buzău a susţinut o prelegere despre viaţa privată în perioada comunistă, utilizând un filmuleţ educativ, după care a răspuns la întrebările elevilor pe tema prezentată. Cu această ocazie, elevii din cele două şcoli au fost îndemnaţi să doneze Muzeului Judeţean Buzău variate obiecte din perioada comunistă (1948-1989), ilustrând viaţa cotidiană şi instituţională de pe arealul judeţului Buzău, urmând ca elevii donatori să primească diplome.

miercuri, 3 aprilie 2013

Călătorie în timp/Journey in Time

















Excursie educativă la Bucureşti. Vizită la Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Istorie Naţională „Grigore Antipa”, Muzeul Satului, Palatul Parlamentului. Activitatea a urmărit cunoaşterea unor instituţii de cultură, dezvoltarea interesului faţă de valorile culturale româneşti, dezvoltarea simţului artistic şi a gustului pentru frumos, formarea unor deprinderi de comportare corectă, civilizată, de cooperare şi respect, socializarea elevilor. Excursia educativă s-a desfăşurat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău, care a donat 2.000 lei în acest scop, transportul fiind asigurat de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Buzău.