Activitatea s-a desfăşurat la
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive Buzău şi a urmărit educarea
copiilor în spiritul valorilor moral-religioase şi cunoaşterea rolului
bisericii în comunitatea locală. Profesorii
coordonatori au prezentat elevilor antrenaţi în proiect importanţa Învierii Domnului Iisus Hristos.
Cu ocazia acestei sărbători trebuie să învăţăm să devenim mai buni, mai darnici, să ne
ajutăm aproapele, să ne apropiem mai mult de credinţă, de biserică. S-a accentuat relaţia şcoală – biserică
şi rolul bisericii în crearea unui comportament civilizat faţă de semeni şi
societate. Apoi elevii de la Liceul Tehnologic Special au primit cadouri de la
prietenii lor de la Colegiul Economic Buzău, pentru care s-au bucurat foarte
mult.
joi, 25 aprilie 2013
vineri, 5 aprilie 2013
Viitorul nu vine spre noi cum îl vrem, ci cum îl pregătim!/The Future Does Not Come to Us the Way We Want It, but the Way We Make It!
Vizita la agentul economic cu profil textil SOCOM MODA Societate Cooperativă Buzău a avut ca obiectiv educarea elevilor antrenaţi în proiect în calitate de producători, consumatori şi antreprenori. Înainte de plecare,
elevilor li s-a făcut instructajul de securitate şi sănătate în muncă, privind
problemele generale de deplasare în secţiile productive, după care aceştia au
semnat fişa colectivă de instructaj. La agentul economic elevii au urmărit etapele
procesului tehnologic de confecţionare.
Să descoperim lumea cărţilor!/Let’s Discover the World of Books
Vizită la Biblioteca Judeţeană „Vasile Voiculescu” Buzău. Reprezentanţii
Bibliotecii Judeţene au prezentat elevilor antrenaţi în proiect serviciile pe care le prestează biblioteca, i-au informat cu privire la condiţiile acceptării împrumutului de carte, şi au vorbit despre
cum se face o carte, structura unei cărţi, organizarea bibliotecii, tehnici de
aşezare a cărţilor în bibliotecă şi inventarierea cărţilor din bibliotecă.
Elevii şi-au exprimat dorinţa de a se înscrie la Biblioteca Judeţeană şi de a
împrumuta cărţile dorite.
joi, 4 aprilie 2013
Nu le mai aruncaţi! Vă rugăm să le donaţi!/Do Not Throw Them Away! Please Donate Them!
Activitatea s-a desfăşurat la Colegiul Economic Buzău şi a urmărit educarea elevilor antrenaţi în proiect în vederea
contribuirii la valorificarea trecutului nostru recent şi familiarizarea lor cu mărturii ale trecutului istoric din zona căreia îi aparţin.
Reprezentanta Muzeului Judeţean Buzău a susţinut o prelegere despre viaţa privată în
perioada comunistă, utilizând un filmuleţ educativ, după care a răspuns la întrebările
elevilor pe tema prezentată. Cu această ocazie, elevii din cele două şcoli au fost îndemnaţi
să doneze Muzeului Judeţean Buzău variate obiecte din perioada comunistă (1948-1989), ilustrând viaţa
cotidiană şi instituţională de pe arealul judeţului Buzău, urmând ca elevii donatori să primească
diplome.
miercuri, 3 aprilie 2013
Călătorie în timp/Journey in Time
Excursie educativă la Bucureşti. Vizită la Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Istorie Naţională „Grigore
Antipa”, Muzeul Satului, Palatul Parlamentului. Activitatea a urmărit cunoaşterea unor
instituţii de cultură, dezvoltarea interesului faţă de valorile culturale
româneşti, dezvoltarea simţului artistic şi a gustului pentru frumos, formarea
unor deprinderi de comportare corectă, civilizată, de cooperare şi respect, socializarea elevilor. Excursia educativă s-a
desfăşurat cu sprijinul financiar al Primăriei Municipiului Buzău, care a donat 2.000 lei în acest scop, transportul fiind asigurat de Direcţia Judeţeană
pentru Sport şi Tineret Buzău.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)